luni, 14 martie 2011

GR.VIERU PENTRU COPII


”Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blesteamă unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii”.
Cu aceste versuri a fost deschisă partea festivă a săptămînii
consacrate în memoria marelui poet Gr.Vieru,
ce a avut loc lîngă monementul lui Ştefan cel Mare,
unde a fost organizată şi o expoziţie de fotografii.
Alăturîndu-ne la şirul de manifestari consacrate poetului
Gr.Vieru, am organizat căteva activităţi cu elevii
cl.2 şi cl.4 a liceului “M.Kogălniceanu”.
În cadrul întîlnirii pentru început am adus la
cunoştinţa copiilor cîteva date biografice a poetului.
În cadrul revistei bibliografice “Lacrima Vieru “,
am prezentat volumele de care posedă biblioteca.
Am fost curioşi să aflăm dacă copiii cunosc opera
poetului şi de aceea am făcut un recital de poezie.
Am rămas plăcut surprinşi de faptul că copiii
cunosc şi unele cîntece compuse pe versurile
poetului Gr. Vieru.
La sfîrşitul întîlnirii am dat posibilitate copiilor
să răsfoiască cărţile şi revistele care conţin versurile
poetului.
Angela Vintilă (şef of। împrumut)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu